În cel mai recent număr (mai a.c.) al revistei de cultură universală ”Constelații diamantine”, într-un binevenit și extrem de actual eseu, intitulat ”Pax Magna Democratica”, Ion Popescu-Brădiceni atacă problema războaielor care au cuprins planeta, văzute nu doar ca un rău extins și inutil, dar chiar ca pe unul, probabil, întreținut artificial (”pericolul unor amenințări de recurgere la bombele nucleare”).
Deși intelectualitatea a tratat în felurite moduri necesitatea păcii, în momentul de față ne aflăm într-o criză profundă, în care ”în loc să devenim fermieri, păstori de oi și de suflete, lucrători pe șantierele industriale pașnice ale patriei, profesori universitari, savanți, muzicieni, artiști, jurnaliști, cercetători, oameni de afaceri, manageri de instituții culturale, actori, ne militarizăm, ne înarmăm împotriva unor sinistre ocupații „străine” de orice scop futurist, de orice destinalitate comunicațională”, iar ”națiunile batjocoresc noțiunile sacre, refuză cu obstinație să aleagă calea dreaptă spre progres, spre biruința luminii asupra întunericului”.
Pacea este ceva profund natural, firesc, relevă semnatarul articolului, făcând referire și la opere literare parcurse. În mod logic, războiul este exact contrariul, oglinda unei lumi care a ajuns să se ”îmbrace” în nefiresc.
O evocare a istoricului și criticului literar Pompiliu Constantinescu propune Mihai Caba, sub titlul ”Pompiliu Constantinescu – exponent remarcabil al istoriei și criticii literare românești interbelice”. La ceas aniversar (125 de ani de la naștere), sunt trecute în revistă aprecieri ale unor critici și oameni de cultură, care chiar dacă uneori se dovedesc divergente, până la urmă conturează portretul unui personaj de excepție. În continuare, îi sunt oferite cititorului date biografice esențiale ale lui Pompiliu Constantinescu, al cărui sfârșit tragic a survenit cu doar o săptămână înainte de a împlini 45 de ani.
Sub genericul ”Jocul minții”, Doina Drăguț ne oferă o mică selecție de poeme din volumul ”Gânduri de lumină”, Editura UZP, 2019. Poeta se oprește asupra condiției umane, văzută în raport cu Universul, cu transcendentul: ”Fluturii desprinși/din gândurile mele/zboară pe covoare de lumină/rădăcini sporesc celestul/și în vârfuri de teluric/se-adâncesc” (”Fluturii din gânduri”). Existența terestră este văzută doar ca un episod, o punte către eternitate: ”Viața e o pregătire/pentru trecerea fluviului/de lumină” (”Fluviul de lumină”). De asemenea, percepția terestră, inclusiv cea temporală, ne poate îngrădi viziunea asupra eternului, a absolutului: ”Îngrădiți de timp/- cel în care locuim -/simțim mulțimi de curgeri/unite-n mare -/în marea care nu se umple/niciodată” (Îngrădiți de timp).
Un micro-eseu profund și foarte actual semnează Ben Todică, sub titlul ”Rostul omului pe Pământ”. Fără pretenția de ”a da lecții”, semnatarul materialului face o radiografie extrem de precisă a societății contemporane și mai ales a (anti)sistemului său de valori, iar concluziile care se desprind de aici nu pot fi contrazise nici măcar de sceptici.
”Lumea se reîntoarce spre forme noi de totalitarism, nu unul politic, ci unul financiar și tehnologic. Puterea nu mai stă în mâinile unui dictator vizibil, ci în ale unor companii globale, algoritmi și sisteme digitale care modelează comportamente, preferințe și credințe”.
Așa este. Este vizibil pentru oricine aruncă o privire lucidă asupra contemporaneității că se încearcă tot un fel de înrobire a individului, dar prin alte mijloace. Omul-cobai al secolului XXI este îndrumat încet-încet, pe nesimțite, pe calea dorită de cei din umbră. Iar mijloacele tehnice, cu nimic blamabile în sine, sunt folosite ca o armă.
De la ”informațiile deformate” și ”emoțiile fabricate” cu care ne asaltează media până la ”constrângerile economice” și ”dependența digitală”, ”lumea de azi pare falimentată moral și social”, observă autorul.
Adevăratul sens al existenței stă în evoluție morală și spirituală, or noi tocmai pe acestea tindem să le aneantizăm.
Un alt eseu – literar, de această dată – este oferit cititorului de Al. Florin Țene, care semnează materialul ”Poezia – o formă de cunoaștere a sinelui”.
Autorul face o foarte necesară și subtilă diferențiere între poezia văzută ca simplă versificare sau asociere de cuvinte și esența ei profundă, aceasta putând fi înțeleasă filosofic ”ca o formă unică de cunoaștere și revelare a existenței”.
”Poezia este un mod de a gândi și de a simți lumea, o expresie a condiției umane în fața misterului, a timpului, a morții, a iubirii, a transcendenței”, notează semnatarul eseului.
Exact. Ca și în poezia și filosofia blagiană (care sunt, la rândul lor, amintite), arta poetică ne deschide o poartă către lumea esențelor – însă, în această formă de existență pe care o parcurgem, ne rămâne inaccesibilă. Nu ne rămâne decât să ne ajutăm și de simțuri și de intuiție, pe lângă rațiune, pentru a ne apropia de o cunoaștere superioară.
Kant, Schopenhauer, ca și alți filosofi de seamă, au văzut în artă și în poezie tot o formă de eliberare metafizică.
”Filosofic vorbind, poezia este mult mai mult decât un ornament al limbajului”, observă autorul, care conchide: ”Pentru mine Poezia este însăși viața pe Terra” (Superb!, n.n.).
Ediția este ilustrată cu reproduceri după lucrări ale pictorului și gravorului maghiar Istvan Szonyi, căruia Filip Tudora îi consacră la final un medalion, sub genericul ”Picătură de pictură”.
Mai semnează: Ion M. Ungureanu, Constantin Lupeanu, Constantin E. Ungureanu, Camelia Suruianu, Lucian Ciuchiță, Ioan Gâf-Deac, Vasile Menzel, Mihai Miron, Gelu Dragăș, Ioan Voicu, Victor Rusu, Nicolae Mareș, Tudor Nedelcea, Camelia Oprița, Gheorghe A. Stroia, Ivan Pozzoni, Ion Pachia-Tatomirescu, Carmen Manea, Mădălina Virginia Antonescu, George Petrovai, Marin I. Arcuș, Constantin Lupeanu, Penelopa Zadar, Vasilica Grigoraș, Julia Hartwig, Thomsa Csinta, Florentin Smarandache.
